Onesti 2013 – turneul final minihandbal fete

Dupa cum stiti deja, imediat dupa Cupa Onesti la handbal, la Onesti s-a desfasurat Turneul Final al Campionatului National de Handbal feminin, editia 2013, turneu promovat de catre Federatia Romana de Handbal sub denumirea de Festivalul de Minihandbal Feminin.

Atat cat ne-am priceput, noi, cei care am fost apropiati organizatorilor, am incercat ca sederea la Onesti a micutelor oaspete si a insotitorilor lor sa fie cat mai placuta. Nu stiu in ce masura am reusit acest lucru, pentru ca unele deficiente de organizare, cauzate mai ales de apatia si lipsa de implicare ale celor in masura sa o faca, au subminat indeajuns de mult reusita acestui festival. Din punctul meu de vedere, ar fi trebuit ca oficialitatile judetene nominalizate direct de catre conducerea FRH ca fiind co-organizatoare ale evenimentului sa-si arate mai mult prezenta, nu doar ca sa mai atenueze impresia ca trateaza preferential resedinta de judet in detrimentul celorlalte zone ale judetului, ci mai ales ca interesul este comun atunci cand vine vorba de promovarea intereselor sportive ale regiunii noastre.
2013-06-29 12.55.43

2013-06-29 12.59.15
Din pacate, cu riscul de a deranja confortul unor distinsi domni, trebuie sa atrag atentia asupra unei mari rusini locale: prezenta pisicilor din Sala Polivalenta “Nadia Comaneci”. In sala nu doar ca persista de ani de zile un miros intepator de urina de pisica, dar am avut si supriza ca intr-o dimineata, in mijlocul salii, sa gasim diatmai rahatul, de ziceai ca este facut de om, nu de mâţă! Iar prezenta lor acolo nu este accidentala, pentru ca pisicile au confectionata chiar de mana omului o portita metalica, amplasata intr-un ochi de geam, gospodareste inlocuit, astfel incat sala de sport sa devina palatul pisicilor vagaboande din oras.

Si pentru ca oaspetii nostri sa “beneficieze” de tot confortul, situatia la Sala Municipala fiind similara, salile de sport au fost lipsite de personal de curatenie pe aproape toata perioada evenimentelor, astfel incat folosirea grupurilor sanitare sau slalomul printre gunoaie fiind transformate in probe de sport extrem, suplimentar fata de intrecerile sportive la care au venit sa participe. Stimati domni, nu se poate asa ceva, chiar ne facem de ras! Curatenia trebuie sa fie impecabila in orice loc din Onesti care primeste oaspeti, nu exista scuza sa nu fie asa!
2013-06-27 19.02.41
Acum, pentru ca mi-am spus oful, o sa trec in revista desfasurarea turneului final de minihandbal. Despre atmosfera am preferat sa vorbesc prin imagini, sute de fotografii fiind publicate pe pagina noastra de Facebook, nu doar pentru a surprinde evenimentul, ci mai mult pentru a oferi acestor minunate fetite o amintire cat mai placuta de la Onesti. Pentru unii turneul a fost o experienta reusita, pentru altii un vis implinit. Titlul de campioana a Romaniai la Minihandbal Feminin a revenit pentru al doilea an consecutiv frumoasei echipe Olimpic Targu Mures. Olimpic nu doar ca a incantat evolutia de pe teren, dar a oferit spectacol si in tribune, la mare intrecere cu galeria galateana. Este impresionanta emaptia parintilor cu eforturile copiilor si ale antrenorilor in drumul spre performanta. La Targu Mures se pare ca se lucreaza la reteta succesului, si se lucreaza bine. Poate ca ar fi bine ca exemplul lor sa fie urmat de cei cu organizari similare, observatiile lor sa fie ascultate de mai marii FRH, pentru ca pana acum reteta lor in handbalul pentru copii s-a dovedit a fi buna si ca ea functioneaza corect. Felicitari, Olimpic, aveti tot respectul nostru!

De altfel, avem toata consideratia pentru toti cei care au participat, pentru munca si eforturile care se depun in pregatirea copiilor de varsta mica. Speram, poate chiar de anul viitor, intr-o implicare mai directa a FRH. Problemele din handbalul juvenil s-au inmultit alarmant pe fondul unei ambiguitati federale din punctul de vedere al regulamentelor de organizare, desfasurare si observare a jocurilor de handbal in competitiile de copii. Este un mediu de concurs cu o specificitate aparte, mult diferita de cele ale juniorilor mari sau adultilor, de aceea trebuie tratat diferit, cu tact si, mai ales, cu o deosebita atentie. Odata rezolvate aceste probleme, cu siguranta vom avea mai multa liniste din toate punctele de vedere. Nu strica sa se impuna putina disciplina la acest nivel, pentru ca pana sa vorbim de relatii civilizate si de respect intre noi mai este cale lunga. Suntem inca in stadiul in care parinti si profesori, deopotriva, urla de pe marginea terenului la cine se nimereste: copii, arbitri, colegi, alti parinti. Jignirile si violentele verbale, uneori si fizice, sunt des intalnite pe marginea terenului de handbal. Suntem la stadiul in care premiem jocurile de culise, sfidandu-i cu mare talent pe cei care le condamna. Si suntem in stadiul in care unii profesori, care isi pierd cumpatul si luciditatea, isi iau copiii la palme din te miri ce.

Avem sperante ca problemele evidentiate la acest eveniment se vor remedia de catre fiecare autoritate in parte, scopul nostru nefiind de a arata cu degetul ci, dimpotriva, de a contribui la rezolvarea lor.

Felicitari echipelor participante si mult succes in continuare!

Pentru cei interesati, aici gasiti rezultatele complete ale turneului:

Advertisements

3 thoughts on “Onesti 2013 – turneul final minihandbal fete

    1. OK Sport Post author

      Tabelul a fost redactat de insusi domnul Draganescu. Am corectat, totusi, echipa de pe locul 1, pentru ca in documentul original castigatoarea turneului a fost Arena! Ok, o sa modific. 🙂

      Reply
  1. Veres F. Kincső

    Sa nu spun ca in cealalta sala ( Sala municipala ? ) in timpul mecurilor era aruncata o carpa in mijlocul terenului fiindca apa de ploaie curgea in sala.Fetele puteau sa aleaga ori aluneca in apa, ori se impedica de carpa.

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s